miercuri, 12 august 2009

Elevii şi părinţii vor mai puţine ore la şcoală


Deşi Codul Educaţiei este practic finalizat, părinţii şi elevii rămân nemulţumiţi de prevederile ce privesc numărul de ore pe care şcolarii le petrec în sala de clasă, precum şi de disciplinele stabilite în programul bacalaureatului. În timp ce Ministerul Educaţiei (MECI) a trasat un număr cuprins între 22 şi 30 de ore pe săptămână în orar la nivelul gimnaziului şi liceului, cei care sunt în mod direct afectaţi de noile legi spun că în atare condiţii trebuie să renunţe la timpul liber.

“La gimnaziu avem şase ore pe zi. Mai adăugăm 3-4 ore pentru teme şi o şedinţă de meditaţii, ceea ce înseamnă încă două ore şi ajungem la peste zece ore pe zi. Unde mai este copilăria în aceste condiţii? M-am săturat să-mi văd copilul cum face temele la zece noaptea. Ar trebui ca orarul să se reducă până la cel mult 25 de ore pe săptămână”, a explicat Mihaela Constantinescu, reprezentantul Asociaţiilor de Părinţi, la finalul discuţiilor pe marginea proiectului de legi, subliniind că întreg sistemul de predare trebuie regândit: “Programa este extrem de încărcată şi de ilogică. Dacă nu se schimbă sistemul nu pot fi eliminate nici meditaţiile. În ţări precum Franţa, Italia sau Finlanda programa este mult mai flexibilă şi este centrată pe pregătirea copilului pentru viaţă”.

Considerând la rându-i că în şcoli sunt “destul de multe ore”, preşedinta Consiliului Naţional al Elevilor, Patricia Couţi, a ridicat altă problemă: cea a susţinerii bacalaureatului la istorie, probă obligatorie pentru profilul umanist: “Ar trebui să putem alege între geografie şi istorie. Aşa, dacă vreau să dau bacul la geografie trebuie să o aleg la cea de-a treia probă, în condiţiile în care cei de la alte profiluri vor avea discipline mai puţin dificile”. Obiecţiile elevilor şi părinţilor nu au avut însă ecou, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, rămânând fermă: istoria să fie disciplină obligatorie de bac pentru liceeni de la uman iar dascălului trebuie să i se ofere suficient timp de predat pentru a se face înţeles.

“Profesorul trebuie să fie mai mult în contact cu elevul, astfel încât să aibă timp pentru a explica disciplina pe care o predă şi mai mult timp să explice”, a declarat şefa învăţământului, precizând că MECI lucrează deja la aerisirea materiei pentru gimnaziu, ceea ce ar trebui să uşureze munca elevilor nevoiţi să petreacă în continuare foarte multe ore la şcoală. Singura şansă pentru elevi şi părinţi de a-şi vedea propunerile acceptate se va ivi în următoarele săptămâni când Codul Educaţiei va intra în dezbatere publică. Proiectul este programat pentru a fi prezentat guvernului în şedinţa de astăzi, după mai bine de două săptămâni de discuţii.

sursa: Gandul

7 comentarii inteligente:

Tarlev Gheorghe spunea...

Salut, noul blog pare sa fie promitator,cit despre timpul petrecut de catre elevi la scoala,eu nu sunt de acord cu metoda de predare din scolile noastre..... nu fave atit timpul petrecut la ore cit face ceea ce copilul dovedeste sa insusheasca la aceste ore,un elev (din propria experienta)poate sa stea toata ziua la liceu si cind va veni acasa,seara,nu va tine minte ce a vorbit proful,si in acelasi timp e destul sa petreci citeva zeci de minute la o lectie interesanta pentru ca materia insushita sa ramina intiparita in memorie pentru viata intreaga..... si aploi trebuie schimbat intreg sistemul de invatamint,el este deja putred,tre sa -i invete acolo,la scoala,ceva care sa le ajute in viata....nu tot felul de cursuri care in viata post-liceu nu mai ai cum sa le aplici deoarece sunt vechi si demodate.....

Jeleu spunea...

Multumesc, ai foarte mare dreptate

Anonim spunea...

Ei bine, dac-o fi pana acolo, de ce sa se mai mearga la scoala, ca si 20 de ore e mult. Doamne ce de aberatii?! Daca copiii sunt atat de ocupati cu temele si "invatatul", cand dracu isi fac timp pentru poze deochiate si sa-nvete versurile lu` Guta? Romania, si saraci si cu pretentii...

Jeleu spunea...

@ ingeralungatdinrai: Poate chiar din cauza ca sunt prea multe ore si devine plictisitor copii nu mai stau la scoala, poate din cauza asta nu te alegi cu nimic din scoala, poate din cauza unor profesori iti vine sa iti iei campii si sa nu mai dai pe la scoala. Materia chiar este multa si inutila. Iti spun asta pentru ca inca nu am iesit de pe bancile scolii.

Anonim spunea...

pfff voi va plangeti pt 6 ore?:))
eu aveam chiar si 8 ore
dak ne'ar lasa pe noi cu 6 ore pe zi..as fi cea mai fericita...

Anonim spunea...

VREM 3-4 ore - nu mai mooLT

Anonim spunea...

ar fi mai bine _ 2 ore si atit ajunge !

Trimiteți un comentariu